CODUL DEONTOLOGIC

AL  AVOCAÅ¢ILOR  DIN  UNIUNEA  EUROPEANÄ‚

Acest COD DEONTOLOGIC AL AVOCAÅ¢ILOR DIN UNIUNEA EUROPEANÄ‚

a fost adoptat în Sesiunea Plenară a CCBE din 28 octombrie 1998,

ÅŸi a fost modificat în Sesiunile Plenare din 28 noiembrie 1998

 ÅŸi din 6 decembrie 2002.

CURPRINS

1. PREAMBUL

1.1.           Misiunea avocatului

1.2.           Natura normelor deontologice

1.3.     Obiectivele Codului

1.4.     Domeniul de aplicare "ratione personae"

1.5.     Domeniul de aplicare "ratione materiae"

1.6.     DefiniÅ£ii

2. PRINCIPII GENERALE

2.1.    IndependenÅ£a

 2.2.    Încrederea ÅŸi integritatea morală

 2.3.    Secretul profesional

 2.4.    Respectarea deontologiei altor barouri

 2.5.    Incompatibilităţi

 2.6.    Publicitatea personală

 2.7.    Interesul clientului

 2.8.    Limitarea răspunderii avocatului faţă de client

3. RELAÅ¢IILE CU CLIENÅ¢II

3.1.   IniÅ£ierea ÅŸi încetarea relaÅ£iilor cu clientul

 3.2.   Conflictul de interese

 3.3.   Pactul "de quota litis"

 3.4.   Stabilirea onorariilor

 3.5.   Aconturi asupra onorariilor ÅŸi cheltuielilor

 3.6.   ÎmpărÅ£irea onorariilor cu o persoană care nu este avocat

         3.7.   SoluÅ£ionarea corespunzătoare costului ÅŸi beneficiului ajutorului legal

 3.8.   Fondurile clienÅ£ilor

 3.9.   Asigurarea pentru răspunderea profesională

4. RELAÅ¢IILE CU MAGISTRAÅ¢II

 4.1.   Deontologia aplicabilă în activitatea judiciară

  4.2.   Caracterul contradictoriu al dezbaterilor

  4.3.   Respectul faţă de judecător

          4.4.   InformaÅ£ii false sau susceptibile de a induce în eroare

          4.5.   Aplicarea în cazul arbitrilor ÅŸi al persoanelor exercitând funcÅ£ii similare

5. RELAÅ¢IILE DINTRE AVOCAÅ¢I

  5.1.  Confraternitatea

   5.2.  Cooperarea dintre avocaÅ£ii din State-membre diferite

   5.3.  CorespondenÅ£a transmisă între avocaÅ£i

   5.4.  Onorariile pentru recomandare

   5.5.  Comunicarea cu partea adversă

   5.6.  (Abrogat prin Hotărârea Sesiunii Plenare a CCBE, la Dublin, în 6 decembrie 2002.)

   5.7.  Răspunderea pecuniară

   5.8.  Pregătirea tinerilor avocaÅ£i

   5.9.  Litigiile dintre avocaÅ£ii din mai multe State-membre

CODUL DEONTOLOGIC AL AVOCAÅ¢ILOR DIN UNIUNEA EUROPEANÄ‚

EMITENT: CCBE - CONSILIUL BAROURILOR UNIUNII EUROPENE

    1. PREAMBUL

 1.3.           Misiunea avocatului

 Într-o societate întemeiată pe respect faţă de justiÅ£ie, avocatul îndeplineÅŸte un rol eminent. Misiunea sa nu se limitează doar la executarea fidelă a unui mandat în cadrul legii. Într-un Stat de drept, avocatul este indispensabil justiÅ£iei ÅŸi justiÅ£iabililor ÅŸi are sarcina de a apăra drepturile ÅŸi libertăţile acestora: el este deopotrivă sfătuitorul ÅŸi apărătorul clientului său.

    Misiunea lui îi impune îndatoriri ÅŸi obligaÅ£ii multiple, uneori aparent contradictorii, faţă de:

·         Client,

·         Tribunale ÅŸi celelalte autorităţi în faÅ£a cărora avocatul îÅŸi asistă sau îÅŸi reprezintă clientul,

·         Profesia sa în general ÅŸi fiecare confrate în particular,

·         Public, pentru care o profesie liberală ÅŸi independentă, supusă respectării normelor pe care ea ÅŸi le-a impus, este un mijloc esenÅ£ial de apărare a drepturilor omului în faÅ£a Statului ÅŸi a altor puteri.

    1.2. Natura normelor deontologice

    1.2.1. Normele deontologice sunt destinate să garanteze, prin acceptarea lor liber consimÅ£ită, buna îndeplinire de către avocat a misiunii sale, recunoscută ca fiind indispensabilă pentru buna funcÅ£ionare a oricărei societăţi omeneÅŸti. Nerespectarea acestor norme de către avocaÅ£i va duce, în ultimă instanţă la o sancÅ£iune disciplinară.

    1.2.2. Fiecare barou are normele sale specifice, care derivă din propriile sale tradiÅ£ii. Ele sunt adaptate organizării ÅŸi domeniului de activitate al profesiei în respectivul Stat-membru, precum ÅŸi procedurilor juridice, procedurilor administrative ÅŸi legislaÅ£iei naÅ£ionale. Nu este nici posibil ÅŸi nici nu este de dorit ca acestea să fie dezrădăcinate sau să se încerce generalizarea unor norme care nu sunt susceptibile de a fi generalizate.

    Normele specifice fiecărui barou se referă totuÅŸi la aceleaÅŸi valori ÅŸi relevă, de cele mai multe ori, o bază comună.

1.3. Obiectivele Codului

 1.3.1. FuncÅ£ionarea progresivă a Uniunii Europene ÅŸi a SpaÅ£iului economic european ÅŸi intensificarea activităţii avocatului dincolo de frontiere, în interiorul SpaÅ£iului economic european au făcut necesară, pentru binele public, definirea unor norme uniforme, aplicabile oricărui avocat din SpaÅ£iul economic european, pentru activitatea desfăşurată dincolo de frontiere, indiferent care ar fi baroul din care face parte respectivul avocat. Scopul definirii unor astfel de norme este îndeosebi acela de a atenua dificultăţile care derivă din aplicarea unei duble deontologii, aÅŸa cum se prevede în art. 4 al Directivei 77/249, din 22 martie 1977.

    1.3.2. OrganizaÅ£iile reprezentative ale profesiei de avocat reunite în cadrul CCBE doresc ca normele Codului, enunÅ£ate mai jos

·         să fie recunoscute, din acest moment, ca fiind expresia convingerii împărtăşite de toate Barourile din Uniunea Europeană ÅŸi din SpaÅ£iul economic european,

·         să fie făcute aplicabile, în termenul cel mai scurt, în funcÅ£ie de procedurile naÅ£ionale ÅŸi/sau ale SpaÅ£iului economic european cu privire la activitatea de dincolo de frontiere a avocatului din Uniunea Europeană ÅŸi din SpaÅ£iul economic european,

·         să fie luate în considerare la efectuarea oricărei revizuiri a normelor deontologice interne, în vederea armonizării progresive a acestora din urmă.

    Ele doresc, printre altele, ca, în măsura posibilului, normele deontologice interne să fie interpretate ÅŸi aplicate într-o manieră conformă acelora din prezentul Cod.

    Atunci când normele din prezentul Cod vor fi fost făcute aplicabile în activitatea de dincolo de frontiere, avocatul va rămâne supus normelor baroului din care face parte, în măsura în care acestea din urmă concordă cu cele ale prezentului Cod.

1.4. Domeniul de aplicare "ratione personae"

 Normele de mai jos vor fi aplicate avocaÅ£ilor din Uniunea Europeană ÅŸi din SpaÅ£iul economic european, aÅŸa cum sunt ele definite în Directiva 77/249 din 22 martie 1977.

1.5. Domeniul de aplicare "ratione materiae"

 Fără a contraveni încercării de a realiza o armonizare progresivă a normelor deontologice aplicabile într-un cadru unic, naÅ£ional, normele expuse mai jos vor fi aplicate activităţii desfăşurate de avocat dincolo de frontiere, în interiorul Uniunii Europene ÅŸi în SpaÅ£iul economic european. Prin activitatea de dincolo de frontiere se înÅ£elege:

 (a) orice raport profesional cu un avocat dintr-un alt Stat-membru;

    (b) activităţile avocatului într-un alt Stat-membru, chiar dacă avocatul nu se deplasează efectiv acolo.

1.6. Definiţii

În normele prezentului Cod, expresiile de mai jos au următoarea semnificaÅ£ie:

    Prin "Stat-membru de provenienţă" se înÅ£elege Statul-membru din care face parte Baroul căruia îi aparÅ£ine avocatul.

    Prin "Stat-membru gazdă" se înÅ£elege oricare alt Stat-membru în care avocatul desfăşoară o activitate dincolo de graniÅ£ele Statului său.

    Prin "autoritate competentă" se înÅ£elege organizaÅ£ia/organizaÅ£iile profesională/profesionale sau autorităţile respectivului Stat-membru care au competenÅ£a de a stabili normele profesionale ÅŸi/sau deontologice ÅŸi de a exercita controlul disciplinar asupra avocaÅ£ilor.

    2. PRINCIPII GENERALE

 2.1. IndependenÅ£a

 2.1.1. Multitudinea îndatoririlor care îi revin avocatului impune din partea acestuia o independenţă absolută, liberă de orice presiune, îndeosebi de cea derivată din propriile sale interese sau datorată influenÅ£elor din afară. Această independenţă este, de asemenea, necesară atât pentru încrederea în justiÅ£ie, cât ÅŸi pentru încrederea în imparÅ£ialitatea judecătorului. Prin urmare, avocatul trebuie să evite orice prejudiciere a independenÅ£ei sale ÅŸi să vegheze la a nu neglija etica sa profesională din dorinÅ£a de a fi pe plac clienÅ£ilor săi, judecătorului sau terÅ£ilor.

 2.1.2. Această independenţă este necesară atât în activitatea juridică, cât ÅŸi în alte probleme de natură juridică, iar consilierea acordată de avocat clientului său nu are nici o valoare reală atunci când ea a fost făcută doar de complezenţă sau din interes personal ori sub efectul unei presiuni din afară.

2.2. Încrederea ÅŸi integritatea morală

 Nu pot exista relaÅ£ii bazate pe încredere, atunci când cinstea, probitatea, spiritul de dreptate ÅŸi sinceritatea avocatului sunt puse sub semnul îndoielii. Pentru avocat, aceste virtuÅ£i tradiÅ£ionale sunt obligaÅ£ii profesionale.

2.3. Secretul profesional

 2.3.1. Prin însăşi natura misiunii sale, avocatul este depozitarul secretelor clientului său ÅŸi destinatarul comunicărilor de natură confidenÅ£ială. Fără o garanÅ£ie a confidenÅ£ialităţii, încrederea nu poate exista. Prin urmare, secretul profesional este recunoscut ca fiind deopotrivă un drept ÅŸi o îndatorire fundamentală ÅŸi primordială a avocatului.

ObligaÅ£ia avocatului cu privire la secretul profesional serveÅŸte atât intereselor administraÅ£iei judiciare, cât ÅŸi intereselor clientului. În consecinţă, ea trebuie să beneficieze de o protecÅ£ie din partea Statului.

2.3.2. Avocatul trebuie să respecte secretul oricărei informaÅ£ii confidenÅ£iale de care ia cunoÅŸtinţă în cadrul activităţii sale profesionale.

 2.3.3. Această obligaÅ£ie nu este limitată în timp. 

       2.3.4. Avocatul impune angajaÅ£ilor săi ÅŸi oricărei persoane care colaborează cu el în activitatea sa profesională să respecte secretul profesional.

2.4. Respectarea deontologiei altor barouri

 În aplicarea normelor de drept ale Uniunii Europene ÅŸi ale SpaÅ£iului economic european, avocatul dintr-un Stat-membru poate fi obligat să respecte deontologia unui barou dintr-un Stat-membru gazdă. Avocatul are datoria de a se informa asupra normelor deontologice pe care trebuie să le respecte în exercitarea unei activităţi specifice.

    OrganizaÅ£iile membre ale CCBE sunt obligate să depună codurile lor deontologice la Secretariatul CCBE, pentru ca orice avocat să-ÅŸi poată procura o copie de la respectivul secretariat.

2.5. Incompatibilităţi

 2.5.1. Pentru a-i permite avocatului să-ÅŸi exercite funcÅ£iile cu independenÅ£a necesară ÅŸi de o manieră corespunzătoare îndatoririi sale de a participa la administrarea justiÅ£iei, exercitarea anumitor profesii sau a anumitor funcÅ£ii este incompatibilă cu profesia de avocat.

 2.5.2. Avocatul care asigură reprezentarea sau apărarea unui client în faÅ£a justiÅ£iei sau în faÅ£a autorităţilor publice ale unui Stat-membru gazdă va respecta normele de incompatibilitate aplicabile avocaÅ£ilor din respectivul Stat-membru.

     2.5.3. Avocatul stabilit într-un Stat-membru gazdă ÅŸi care doreÅŸte să se angajeze acolo în mod direct într-o activitate comercială sau într-o altă activitate diferită de profesia sa de avocat, este obligat să respecte normele de incompatibilitate, aÅŸa cum sunt ele aplicate avocaÅ£ilor din respectivul Stat-membru.

2.6. Publicitatea personală

2.6.1. Avocatul este autorizat să informeze publicul despre serviciile pe care le oferă, cu condiţia ca informaţia să fie fidelă, veridică şi cu respectarea secretului profesional şi a altor principii esenţiale ale profesiei.

 2.6.2. Publicitatea personală făcută de un avocat, indiferent de mijlocul media utilizat, de exemplu: presa, radioul,televiziunea, comunicarea comercială electronică sau altele, este autorizată în măsura în care ea respectă condiÅ£iile art. 2.6.1. 

 2.7. Interesul clientului

 Sub rezerva normelor legale ÅŸi deontologice, avocatul are obligaÅ£ia de a apăra întotdeauna cât mai bine interesele clientului său, chiar în raport de propriile sale interese, interesele vreunui confrate sau cele ale profesiei în general.

2.8. Limitarea răspunderii avocatului faţă de client

 În măsura în care legislaÅ£ia Statului-membru de provenienţă ÅŸi legislaÅ£ia Statului-membru gazdă autorizează acest lucru, avocatul poate să limiteze răspunderea sa faţă de client, în conformitate cu normele Codului deontologic pe care s-a obligat să îl respecte.

    3. RELAÅ¢IILE CU CLIENÅ¢II

3.1. IniÅ£ierea ÅŸi încetarea relaÅ£iilor cu clientul

    3.1.1. Avocatul nu acÅ£ionează decât atunci când este împuternicit de clientul său, exceptând cazul în care el a primit o însărcinare în acest sens din partea unui alt avocat care îl reprezintă pe client sau din partea unei instanÅ£e competente.

Avocatul trebuie să se străduiască, în mod rezonabil, să cunoască identitatea, competenÅ£a ÅŸi posibilităţile persoanei sau ale autorităţii prin intermediul căreia a fost împuternicit, atunci când circumstanÅ£e specifice relevă că această identitate, această competenţă sau aceste posibilităţi sunt îndoielnice.

 3.1.2. Avocatul îÅŸi sfătuieÅŸte ÅŸi îÅŸi apără clientul cu promptitudine, în mod conÅŸtiincios ÅŸi cu diligenţă. El îÅŸi asumă personal răspunderea pentru misiunea care i-a fost încredinÅ£ată. Avocatul îÅŸi informează clientul cu privire la evoluÅ£ia cauzei care i-a fost încredinÅ£ată.

 3.1.3. Avocatul nu acceptă să-i fie încredinÅ£ată o cauză atunci când ÅŸtie sau când ar trebui să ÅŸtie că el nu are compentenÅ£a necesară pentru a se ocupa de această cauză, exceptând cazul în care cooperează cu un avocat care are competenÅ£a necesară.

Avocatul nu poate accepta o cauză atunci când, datorită altor obligaÅ£ii, se află în imposibilitatea de a se ocupa de ea cu promptitudine.

 3.1.4. Avocatul care îÅŸi exercită dreptul de a nu se mai ocupa de o cauză trebuie să se asigure că respectivul client poate găsi, în timp util, un alt confrate care să-i ofere asistenţă juridică, pentru a se evita prejudicierea clientului.

3.2. Conflictul de interese

 3.2.1. Avocatul nu trebuie să fie sfătuitorul ÅŸi nici reprezentantul sau apărătorul a mai mult de un client într-una ÅŸi aceeaÅŸi cauză, atunci când există conflict de interese între respectivii clienÅ£i sau când riscul unui astfel de conflict este evident.

 3.2.2. Avocatul trebuie să se abÅ£ină să se mai ocupe de cauzele tuturor clienÅ£ilor implicaÅ£i, atunci când se iveÅŸte un conflict de interese, când secretul profesional riscă să fie violat sau când independenÅ£a sa riscă să fie ÅŸtirbită.

 3.2.3. Avocatul nu poate accepta o cauză a unui nou client, dacă secretul informaÅ£iilor încredinÅ£ate de un vechi client riscă să fie violat sau atunci când cunoaÅŸterea de către avocat a cauzelor vechiului său client îl favorizează pe noul client în mod nejustificat.

 3.2.4. În cazul în care avocaÅ£ii exercită profesia în grup, paragrafele 3.2.1., 3.2.2. ÅŸi 3.2.3. sunt aplicabile grupului în ansamblu ÅŸi tuturor membrilor săi.

3.3. Pactul "de quota litis"

 3.3.1. Avocatul nu poate să-ÅŸi fixeze onorariile pe baza unui pact "de quota litis".

 3.3.2. Pactul "de quota litis" este o convenÅ£ie încheiată între avocat ÅŸi clientul său, înainte de încheierea definitivă a unei cauze care prezintă interes pentru acest client, convenÅ£ie prin care clientul se angajează să îi plătească avocatului o parte din ceea ce rezultă de pe urma cauzei, fie că plata constă într-o sumă de bani, fie în orice alt bun sau valoare.

 3.3.3. Nu constituie un astfel de pact convenÅ£ia care prevede stabilirea onorariului în funcÅ£ie de valoarea litigiului de care se ocupă avocatul, atunci când această valoare este corespunzătoare unui tarif oficial sau dacă ea este admisă de autoritatea competentă de care depinde avocatul.

3.4. Stabilirea onorariilor

 3.4.1. Avocatul trebuie să-ÅŸi informeze clientul cu privire la tot ceea ce cere cu titlu de onorarii, iar valoarea însumată a onorariilor sale trebuie să fie echitabilă ÅŸi justificată.

 3.4.2. Sub rezerva unei convenÅ£ii contrare, încheiată legal între avocat ÅŸi clientul său, modalitatea de calculare a onorariilor trebuie să fie în conformitate cu normele baroului din care face parte avocatul. Dacă avocatul este membru al mai multor barouri, normele aplicabile vor fi cele ale baroului cu care avocatul ÅŸi clientul său au cele mai strânse relaÅ£ii.

3.5. Aconturi asupra onorariilor ÅŸi cheltuielilor

 Când avocatul solicită vărsarea unui acont cu titlu de avans asupra cheltuielilor ÅŸi/sau a onorariilor, acesta nu trebuie să depăşească o estimare rezonabilă a onorariilor ÅŸi a cheltuielilor probabile pe care cauza le implică.

    În caz de neplată a avansului solicitat, avocatul poate să renunÅ£e să se mai ocupe de cauză sau se poate retrage, cu condiÅ£ia respectării dispoziÅ£iilor art. 3.1.4.

3.6. ÎmpărÅ£irea onorariilor cu o persoană care nu este avocat

 3.6.1. Sub rezerva dispoziÅ£iei de mai jos, avocatului îi este interzis să îÅŸi împartă onorariile cu o persoană care nu este avocat, exceptând cazul în care asocierea dintre avocat ÅŸi o altă persoană este autorizată de legislaÅ£ia Statului-membru din care face parte avocatul.

 3.6.2. Norma din art. 3.6.1. nu se aplică sumelor sau compensaÅ£iilor vărsate de către avocat moÅŸtenitorilor unui confrate decedat sau unui confrate care ÅŸi-a dat demisia pentru a se prezenta ca succesor al clientelei respectivului confrate.

        3.7. SoluÅ£ionarea corespunzătoare costului ÅŸi beneficiului ajutorului legal

      3.7.1. Avocatul trebuie să încerce, în orice moment, să găsească o soluÅ£ionare a litigiului clientului său care să fie corespunzătoare costului cauzei, ÅŸi va trebui ca, în momentele oportune, să îÅŸi consilieze clientul cu privire la oportunitatea de a căuta să ajungă la o înÅ£elegere sau de a face apel la soluÅ£ii alternative pentru a încheia litigiul.

 3.7.2. În cazul în care clientul este susceptibil să beneficieze de apărare din oficiu, avocatul are obligaÅ£ia să-l informeze despre aceasta.

3.8. Fondurile clienţilor

 3.8.1. Dacă, la un moment dat, avocatul deÅ£ine fonduri în numele clienÅ£ilor săi sau în numele unor terÅ£i (denumite în continuare "Fonduri-ClienÅ£i"), el este obligat să respecte următoarele norme:

 3.8.1.1. Fondurile-ClienÅ£i vor fi întotdeauna păstrate într-un cont deschis la o bancă sau la o instituÅ£ie similară, agreată de autoritatea publică. Toate Fondurile-ClienÅ£i primite de un avocat trebuie să fie vărsate într-un astfel de cont, cu excepÅ£ia cazului în care există o autorizare expresă sau implicită din partea clientului specificând o altă destinaÅ£ie a acestora.

       3.8.1.2. Orice cont deschis în numele avocatului ÅŸi în care sunt depuse Fonduri-ClienÅ£i este însoÅ£it de specificaÅ£ia că fondurile depuse în acel cont sunt deÅ£inute în numele clientului (clienÅ£ilor) avocatului.

       3.8.1.3. Conturile avocaÅ£ilor în care sunt vărsate Fondurile-ClienÅ£i trebuie să fie acoperite, în mod constant, cel puÅ£in la nivelul valorii totale a Fondurilor-ClienÅ£i deÅ£inută de avocat.

       3.8.1.4. Fondurile-ClienÅ£i trebuie să fie imediat vărsate clienÅ£ilor sau în condiÅ£iile autorizate de către client.

3.8.1.5. Cu excepÅ£ia cazurilor în care există norme de drept contrare sau o hotărâre judecătorească ÅŸi un acord expres ÅŸi implicit al clientului în numele căruia se face plata, sunt interzise orice plăţi efectuate, prin intermediul Fondurilor-ClienÅ£i, în numele clientului pentru o terţă persoană, inclusiv:

        (a) plăţile făcute unui client sau pentru un client din fondurile aparÅ£inând unui alt client;

        (b) extragerea onorariilor avocatului.

3.8.1.6. Avocatul ţine evidenţe complete şi precise ale tuturor operaţiunilor efectuate cu Fondurile-Clienţi, diferenţiind Fondurile-Clienţi de celelalte sume deţinute de avocat, evidenţe pe care le remite clientului, la cerere.

3.8.1.7. Autorităţile competente ale Statelor-membre sunt autorizate să verifice ÅŸi să examineze, păstrând secretul profesional, documentele legate de Fondurile-ClienÅ£i, pentru a se asigura că normele pe care le-au fixat sunt bine respectate, precum ÅŸi pentru a sancÅ£iona abaterile de la aceste norme.

 3.8.2. Sub rezerva a ceea ce urmează ÅŸi fără a încălca normele prevăzute în art. 3.8.1. de mai sus, avocatul care deÅ£ine Fonduri-ClienÅ£i în cadrul unei activităţi profesionale exercitată într-un alt Stat-membru trebuie să respecte normele cu privire la depozitul ÅŸi contabilitatea Fondurilor-ClienÅ£i aplicate de baroul din care face parte avocatul, în Statul-membru de provenienţă.

       3.8.3. Avocatul care îÅŸi exercită activitatea într-un Stat-membru gazdă poate, cu acordul autorităţilor competente din Statul-membru din care provine ÅŸi al autorităţilor competente din Statul-membru gazdă, să se conformeze exclusiv normelor acestuia din urmă fără a fi obligat să respecte normele Statului-membru din care provine. În acest caz, avocatul este obligat să ia măsurile necesare pentru a-ÅŸi informa clienÅ£ii că el respectă normele aplicabile în Statul-membru gazdă.

3.9. Asigurarea pentru răspunderea profesională

 3.9.1. Avocatul trebuie să aibă o asigurare permanentă pentru răspunderea sa profesională, în limite rezonabile, Å£inând cont de natura ÅŸi de amploarea riscurilor pe care ÅŸi le asumă prin exercitarea activităţii sale.

 3.9.2. Un avocat care prestează servicii într-un Stat-membru gazdă, în care îÅŸi exercită activitatea profesională, este supus următoarelor dispoziÅ£ii:

 3.9.2.1. Avocatul trebuie să se conformeze dispoziÅ£iilor referitoare la obligaÅ£ia de a se asigura pentru răspunderea profesională, aplicabile în Statul-membru din care provine.

       3.9.2.2. Când avocatul, care este obligat să subscrie o astfel de asigurare în Statul-membru din care provine, exercită o activitate profesională într-un Stat-membru gazdă, el trebuie să se străduiască să obÅ£ină o extindere a acestei asigurări ÅŸi asupra activităţii profesionale pe care o exercită în Statul-membru gazdă.

       3.9.2.3. Atunci când normele din Statul-membru din care provine avocatul nu-l obligă pe avocat să subscrie o astfel de asigurare, sau când extinderea asigurării vizate la art. 3.9.2.2. sus-menÅ£ionat se dovedeÅŸte imposibilă, avocatul trebuie să încheie totuÅŸi o asigurare pentru activitatea profesională desfăşurată într-un Stat-membru gazdă, respectiv pentru serviciile prestate clienÅ£ilor din acest Stat-membru, asigurare care să fie cel puÅ£in egală cu cea care se aplică avocaÅ£ilor din Statul-membru gazdă, exceptând cazul în care îi este imposibil să obÅ£ină o astfel de asigurare.

 3.9.2.4. În cazul în care avocatul nu poate obÅ£ine o asigurare în conformitate cu normele sus-menÅ£ionate, el trebuie să-i informeze pe aceia dintre clienÅ£ii săi care riscă să fie prejudiciaÅ£i din această cauză.

       3.9.2.5. Avocatul care îÅŸi exercită activitatea într-un Stat-membru gazdă poate, cu acordul autorităţilor competente din Statul-membru din care provine ÅŸi al celor din Statul-membru gazdă, să se conformeze în exclusivitate normelor aplicabile asigurării pentru răspunderea profesională în Statul-membru gazdă. În acest caz, avocatul are obligaÅ£ia de a lua măsurile necesare pentru a-ÅŸi informa clienÅ£ii că asigurarea sa este în conformitate cu normele aplicabile în Statul-membru gazdă.

       4. RELAÅ¢IILE CU MAGISTRAÅ¢II

        4.1. Deontologia aplicabilă în activitatea judiciară

 Avocatul care se prezintă în faÅ£a unei jurisdicÅ£ii dintr-un Stat-membru sau participă la o procedură în faÅ£a unei astfel de jurisdicÅ£ii trebuie să respecte normele deontologice aplicabile în respectiva jurisdicÅ£ie.

4.2. Caracterul contradictoriu al dezbaterilor

 Avocatul trebuie să respecte, în orice circumstanţă, caracterul contradictoriu al dezbaterilor. El nu poate, de exemplu, să contacteze un judecător, cu privire la o cauză, fără a-l informa în prealabil pe avocatul părÅ£ii adverse.

    El nu poate transmite unui judecător acte, note sau alte documente, fără ca acestea să fi fost comunicate, în timp util, avocatului părÅ£ii adverse, cu excepÅ£ia cazurilor în care respectivele demersuri sunt autorizate prin normele de procedură aplicabile. În măsura în care normele de drept nu interzic acest lucru, avocatul nu poate să divulge sau să supună instanÅ£elor o propunere de soluÅ£ionare a cauzei, făcută de partea adversă sau de către avocatul acesteia, fără o autorizare expresă din partea avocatului părÅ£ii adverse.

4.3. Respectul faţă de judecător

 Avocatul va da dovadă de respect ÅŸi de loialitate faţă de oficiile judecătorului, dar, în acelaÅŸi timp, îÅŸi va apăra clientul în mod conÅŸtiincios ÅŸi fără teamă, fără a Å£ine cont de propriile sale interese ÅŸi nici de vreo consecinţă de orice fel ce l-ar putea privi pe el sau pe oricare altă persoană.

4.4. InformaÅ£ii false sau susceptibile de a induce în eroare

 Avocatul nu trebuie, în nici un moment, să furnizeze judecătorului, cu bună ÅŸtiinţă, o informaÅ£ie falsă sau de natură să îl inducă pe acesta în eroare.

    4.5. Aplicarea în cazul arbitrilor ÅŸi al persoanelor exercitând funcÅ£ii similare

    Normele aplicabile în cazul relaÅ£iilor dintre un avocat ÅŸi un judecător se aplică, în egală măsură, ÅŸi în cazul relaÅ£iilor avocatului cu un arbitru, cu un expert sau cu orice altă persoană însărcinată, în mod ocazional, să îl asiste pe judecător sau pe arbitru.

    5. RELAÅ¢IILE DINTRE AVOCAÅ¢I

5.1. Confraternitatea

5.1.1. Confraternitatea impune ca relaÅ£iile dintre avocaÅ£i să fie bazate pe încredere, spre interesul clientului ÅŸi pentru a evita atât procesele inutile cât ÅŸi orice comportament susceptibil să impieteze reputaÅ£ia profesiei. TotuÅŸi, ea nu trebuie să pună niciodată în opoziÅ£ie interesele avocaÅ£ilor ÅŸi interesele clientului.

 5.1.2. Avocatul recunoaÅŸte drept confrate pe orice avocat dintr-un alt Stat-membru; el manifestă faţă de acesta un comportament colegial ÅŸi loial.

5.2. Cooperarea dintre avocaţii din State-membre diferite

 5.2.1. Este de datoria oricărui avocat căruia i se adresează unui confrate dintr-un alt Stat-membru să se abÅ£ină să accepte o cauză pentru care nu are competenÅ£a necesară; într-o astfel de situaÅ£ie, el trebuie să îÅŸi ajute confratele să intre în contact cu un avocat care să fie în măsură să-i ofere serviciul cerut.

 5.2.2. Atunci când avocaÅ£ii din două State-membre diferite lucrează împreună, amândoi au datoria de a Å£ine cont de diferenÅ£ele care pot exista între sistemele lor legislative, barourile lor, competenÅ£ele ÅŸi obligaÅ£iile lor profesionale.

5.3. CorespondenÅ£a transmisă între avocaÅ£i

 5.3.1. Avocatul, care adresează unui confrate dintr-un alt Stat-membru o comunicare căreia doreÅŸte să i se confere un caracter "confidenÅ£ial" sau "without prejudice", va trebui să precizeze în clar acest lucru încă din momentul expedierii respectivei comunicări.

 5.3.2. În cazul în care destinatarul comunicării nu este în măsură să îi confere acesteia un caracter "confidenÅ£ial" sau "without prejudice", el va trebui să o returneze expeditorului fără a lua cunoÅŸtinţă de conÅ£inutul acesteia.

5.4. Onorariile pentru recomandare

 5.4.1. Avocatul nu poate nici să pretindă ÅŸi nici să accepte din partea unui alt avocat sau din partea vreunui terÅ£ un onorariu, un comision sau vreo altă compensaÅ£ie pentru faptul că a recomandat un avocat unui client sau că a trimis un client la un avocat.

 5.4.2. Avocatul nu poate plăti nimănui un onorariu, un comision ÅŸi nici vreo altă compensaÅ£ie în contrapartidă pentru că i-a fost prezentat un client.

 5.5. Comunicarea cu partea adversă

     Avocatul nu poate intra în relaÅ£ie directă cu o persoană, cu privire la o anume cauză, atunci când ÅŸtie că respectiva persoană este reprezentată sau asistată de un alt avocat, exceptând cazul în care el are acordul confratelui său ÅŸi cu obligaÅ£ia de a-l Å£ine la curent pe acesta din urmă.

5.6. (Abrogat prin Hotărârea Sesiunii Plenare a CCBE, la Dublin, în 6 decembrie 2002.)

 5.7. Răspunderea pecuniară 

    În relaÅ£iile profesionale dintre avocaÅ£ii unor barouri din State-membre diferite, avocatul care nu se limitează doar la a recomanda un confrate unui client sau la a i-l prezenta ci încredinÅ£ează o cauză unui omolog al său ori îl consultă într-o cauză, este personal obligat, chiar în caz de neprezentare a clientului, să-i achite confratelui din străinătate, pentru consiliere, onorariile, cheltuielile ÅŸi sumele avansate de către acesta din urmă din propriul buget. TotuÅŸi, respectivii avocaÅ£i pot conveni, încă din momentul demarării acestor relaÅ£ii, stabilirea unor dispoziÅ£ii speciale cu privire la acest subiect. În plus, avocatul poate, în orice moment, să limiteze obligaÅ£ia sa personală la nivelul valorii totale a onorariilor, cheltuielilor ÅŸi sumelor avansate de confratele străin până la data notificării transmise acestuia din urmă cu privire la decizia sa de a-ÅŸi declina răspunderea pe viitor.

5.8. Pregătirea tinerilor avocaţi

    Pentru a întări încrederea ÅŸi cooperarea dintre avocaÅ£ii din State-membre diferite ÅŸi spre interesul bine înÅ£eles al clienÅ£ilor, este necesar să fie încurajată dobândirea unei mai bune cunoaÅŸteri a legilor ÅŸi a normelor procedurale aplicabile în diferitele State-membre. În acest scop, în cadrul obligaÅ£iei sale profesionale de a asigura pregătirea tinerilor, avocatul va lua în considerare necesitatea pregătirii unor tineri confraÅ£i din alte State-membre.

5.9. Litigiile dintre avocaţii din mai multe State-membre

5.9.1. Atunci când un avocat este de părere că un confrate dintr-un alt Stat-membru a încălcat o normă deontologică, el trebuie să-ÅŸi atenÅ£ioneze confratele asupra acestui lucru.

5.9.2. Atunci când între avocaÅ£ii din mai multe State-membre apare vreun diferend personal, de natură profesională, aceÅŸtia trebuie să încerce mai întâi să-l soluÅ£ioneze pe cale amiabilă.

        5.9.3. Înainte de a angaja o procedură împotriva unui coleg dintr-un alt Stat-membru, pe tema unui diferend de tipul celui menÅ£ionat la paragrafele 5.9.1. ÅŸi 5.9.2., avocatul trebuie să informeze barourile din care fac parte cei doi avocaÅ£i, pentru a permite respectivelor barouri să-ÅŸi dea concursul în vederea soluÅ£ionării diferendului pe cale amiabilă.